În luna iunie, AMPER cerea printr-o plângere prealabilă înregistrată la Primăria Tîrgu-Mureș revocarea a cinci hotărâri de Consiliu Local prin care 5 cluburi sportive primeau finanțare din bugetul local într-o manieră pe care noi o catalogăm ca fiind în afara legii. Autoritatea locală vede însă lucrurile diferit față de noi, cel puțin așa reiese din răspunsul primit. Legat de acesta, am formulat o poziție pe care v-o prezentăm mai jos și ne rezervăm dreptul de a contesta mai departe cele cinci hotărâri, printr-o plângere prealabilă pe care o vom înregistra la Instituția Prefectului Mureș. Din răspunsul comunicat la data de 10.07.2014 Municipiul Tîrgu Mureș prin primar menționează solicitarea de revocare pentru motive de nelegalitate este neîntemeiată însă va fi totuși prezentată spre analiză și decizie în prima ședință ordinară a Consiliului Local Municipal. Primul motiv de respingere a plângerii prealabile arătat în cuprinsului răspunsului a fost întemeiat pe ideea că Hotărârile Consiliului Local obiect al plângerii au intrat în circuitul civil astfel că nu mai pot fi revocate. În raport de dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit care „autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice” se constată că posibilitatea organului administrativ emitent de a-l revoca este condiționată sub un dublu aspect, actul administrativ nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte, în aplicarea principiul securității și stabilității raporturilor juridice. În plângerea prealabilă subscrisa am solicitat în primul rând constatarea nelegalității hotărârilor atacate și în subsidiar revocarea acestora. Răspunsul lacunar al acestei instituții, fără a face referire la motivele de nelegalitate susținute în cuprinsul plângerii, este evident și prin faptul că în răspuns se arată că actele administrative atacate au intrat în circuitul civil și nu pot fi revocate, nu sunt nelegale dar vor fi analizate în prima ședință a Consiliului Local. Dacă ne raportăm la prevederile art. 36 alin.6 lit.a Consiliul Local are ca și atribuție a asigura potrivit competentelor sale si in conditiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind și sportul. Astfel, singurul în măsură să constate...
mai multAsociația Pentru Minți Pertinente AMPER are plăcerea să vă invite vineri, 18 iulie la lansarea numărului 10 al revistei LeCtura. Evenimentul va avea loc la J’ai Bistrot (Piața Mărășești nr. 6), începând cu ora 18:00 și îl va avea ca invitat pe reputatul antropolog și publicist Vintilă Mihăilescu. Cu această ocazie, va fi lansat la Tîrgu-Mureș cel mai recent volum al său – „Povestea maidanezului Leuțu”. Prezentarea cărții va fi făcută de sociologul Mircea Munteanu. #10 După o pauză îndelungată, LeCtura revine cu o nouă abordare. Numărul 10 al revistei tratează tema spațiului public din Tîrgu-Mureș și a modului în care noi, cei care îl folosim, ne raportăm la el. Ca o premieră, numărul 10 al revistei este primul la care s-a lucrat la documentarea și redactarea articolelor colaborând în strânsă legătură cu un alt ONG – în cazul de față unDAverde. Ca și la numerele trecute, ulterior lansării, revista va fi distribuită gratuit în mai multe locații publice din Tîrgu-Mureș, într-un tiraj limitat. LeCtura Proiectul a fost demarat în 2010 ca un manifest pro-lectură, iar în timp s-a transformat atât ca format, cât și în privința conținutului. În prezent, LeCtura este singura revistă de cultură urbană editată în județul Mureș și una din puținele editate în România în afara...
mai multSâmbătă, 28 iunie, de la ora 22:30, actorul Nicu Mihoc se va despărți de spectacolul Hess, de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu. Ultima reprezentație va avea loc la Tîrgu-Mureș, pe str. Bolyai nr. 5, în curtea interioară a clădirii care adăpostește atelierele de creație ale Uniunii Artiștilor Plastici (vizavi de Liceul Bolyai). Spectacolul a avut premiera în 8 iunie 2003, la Sala Underground a Teatrului Ariel, fiind astfel unul din cele mai longevive spectacole puse în scenă în România după Revoluție. Asociația AMPER va sprijini evenimentul prin achiziția de 20 de bilete de acces la spectacol, pe care le oferim gratuit. Tot ce trebuie să faceți este să vă înregistrați în baza noastră de voluntari, la secțiunea Voluntari. Primii 20 de voluntari înscriși vor fi anunțați prin email, vineri, 27...
mai multAsociația Pentru Minți Pertinente AMPER cere revocarea HCL nr. 185/29.05.2014, HCL nr.186/29.05.2014, HCL nr. 187/29.05.2014, HCL nr. 188/29.05.2014 și HCL nr. 189/29.05.2014, prin care Consiliul Local Tîrgu-Mureș se angajează să finanțeze din bugetul local cluburile Asociaţia „Fotbal Club ASA 2013 Tîrgu Mureş”, Baschet Club Mureş, Clubul Sportiv Universitar Tîrgu Mureş, Clubul Sportiv City’Us Tîrgu-Mureș și Sport Club MUREŞUL Tîrgu Mureş cu peste 15 milioane de lei. În acest sens, marți 10 iunie, am depus la registratura Primăriei Tîrgu-Mureș o plângere prealabilă prin care constestăm oportunitatea și legalitatea acestor hotărâri. În opinia noastră, cele cinci hotărâri susmenționate nu respectă egalitatea la șansă a tuturor cluburilor sportive din Tîrgu-Mureș, întrucât hotărârile nu sunt luate ca urmare a unui concurs de proiecte, transparent, cu criterii clare și bine definite. În plus, pentru cluburile care au primit finanțare, Primăria Tîrgu-Mureș descurajează indirect performanța managerilor, care nu sunt nevoiți astfel să caute soluții economice viabile pentru susținerea cheltuielilor. În privința legalității acestor hotărâri de Consiliu Local, în opinia noastră, ele încalcă mai multe acte normative, între care Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Tîrgu-Mureș, Legea 52/2003 privind transparența decizională, Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și Legea 69/2000 – legea educației fizice și sportului. În cazul unui răspuns nefavorabil din partea Primăriei și a Consiliului Local Tîrgu-Mureș, Asociația Pentru Minți Pertinente AMPER va continua demersurile pentru revocarea celor cinci hotărâri pe calea contenciosului administrativ. Atașat puteți accesa și textul integral al documentului depus la Primărie – 10.06.2014 plangere prealabila asocieri...
mai multAsociația Pentru Minți Pertinente AMPER va lansa în luna august un site special dedicat campaniei pentru schimbarea Legii Partidelor. Pe lângă expunerea de motive și proiectul de lege, site-ul va oferi cel mai complet studiu comparativ realizat până acum în România pe această temă. În plus, platforma online va oferi oportunitatea fiecărui vizitator să-i scrie o scrisoare parlametarului/lor din circumscripția sa electorală prin care să-i ceară susținerea proiectului. Site-ul a fost dezvoltat împreună cu echipa de programatori de la...
mai mult