Arhiva

Raportul de audit al Curții de Conturi la Primăria Tîrgu-Mureș

Raportul de audit al Curții de Conturi la Primăria Tîrgu-Mureș

Postat de pe data de dec. 16, 2016 in Arhiva | 0 comentarii

De mai bine de un an de zile, AMPER poartă o corespondență cu Curtea de Conturi a României pentru a înțelege dacă, juridic, această instituție ne poate lămuri în privința legalității finanțării din bani publici, prin asociere directă, a cluburilor sportive. După mai bine de un an de zile de la demararea corespondenței cu Curtea de Conturi, încă n-am putut afla o poziție oficială pe această temă. Așa că ne-am gândit să publicăm măcar actele mai importante în posesia cărora am intrat în acest timp. Așadar, vă putem informa că sus amintita instituție a constatat că bugetul local a fost prejudiciat, din cauza asocierii cu aceste cluburi, cu o sumă totală de peste jumătate de milion de lei. Constatarea datează din aprilie, iar în decembrie am fost informați că acel prejudiciu a fost recuperat. Nu știm exact cum, pentru că din peste 1.000 de pagini ale documentului de control, noi am primit 118. Document pe care-l puteți accesa și dvs. mai jos și din care puteți observa și alte sume considerabile cu care bugetul local a fost prejudiciat. Raport de...

mai mult
Situația Patinoarului din vecinătatea Sălii Polivalente

Situația Patinoarului din vecinătatea Sălii Polivalente

Postat de pe data de dec. 13, 2016 in Arhiva | 0 comentarii

Există de mai multă vreme interes legat de preluarea patinoarului nou construit în vecinătatea Sălii Polivalente. Declarațiile edilului sunt mai multe pe această temă, există o interpelare a senatorului în exercițiu Marius Pașcan pe această temă și chiar proteste ale părinților și copiiilor folosiți în acest demers, credem noi total fără etică, în condițiile în care sunt minori. Așadar, am dorit să clarificăm datele problemei, ca să știm exact la ce ne raportăm, așa că am cerut Ministerului Tineretului și Sportului câteva răspunsuri la întrebările de mai jos: Dacă investiția a fost preluată de Primărie? Care este stadiul derulării investiției? Cuantumul total al sumelor investite? Suma necesară pentru finalizarea investiției? Azi am primit răspunsurile de mai jos, din care se observă că, în ciuda declarațiilor de la Tîrgu-Mureș, mingea se află în terenul Primăriei, care trebuie să transmită MTS documentația necesară transferului de proprietate prin hotărâre de...

mai mult
Nu știm situația elevilor de la Colegiul Teologic Romano-Catolic, iar IȘJ evită răspunsul

Nu știm situația elevilor de la Colegiul Teologic Romano-Catolic, iar IȘJ evită răspunsul

Postat de pe data de dec. 12, 2016 in Arhiva | 0 comentarii

În 25 noiembrie, ne-am adresat Inspectoratului Școlar Județean Mureș cu o solicitare de informații de interes public, prin care ceream să ni se comunice două lucruri clare: Dacă li se recunosc elevilor Colegiului Teologic Romano-Catolic Tîrgu-Mureș anii școlari 2014-2015 și 2015-2016 și rezultatele lor apar evidențiate în foile matricole. Dacă nu li se recunosc, atunci care sunt pașii care s-ar putea urma pentru a fi recunoscute studiile. Am fost lămuriți azi, după ce am primit răspunsul de mai jos. Sigur că IȘJ evită să-și asume răspunderea, de fapt să spună dacă s-a făcut vreo ilegalitate și dacă da, atunci cum poate fi remediată problema pentru ca victimele colaterale, elevii care nu au nici o vină, să nu aibă de suferit. Era bine-venită ceva mai multă responsabilitate în abordarea problemei de către noua conducere a IȘJ. P.S. Aceeași solicitare am trimis-o și Ministerului Educației, de la care n-am primit încă răspuns....

mai mult
Mergem în instanță să demontăm clauzele de confidențialitate

Mergem în instanță să demontăm clauzele de confidențialitate

Postat de pe data de nov. 28, 2016 in Arhiva | 0 comentarii

În urmă cu ceva vreme am primit un răspuns la o solicitare făcută pe Legea 544/2001, prin care ceream niște informații de interes public. Primăria consideră că în baza unor clauze de confidențialitate trecute în niște contracte încheiate cu entități private, poate ocoli caracterul public al cheltuielilor bugetare. Așa reiese din răspunsul primit pe data de 17 noiembrie. Sigur că am continuat demersurile pe cale administrativă, însă azi am primit un nou răspuns care confirmă că Primăria ne ține departe de niște informații pe care noi le considerăm a fi de interes public. Nu ne rămâne decât să ne adresăm intanțelor de judecată...

mai mult
În baza unui contract, se pot ignora prevederi din legi și Constituție?

În baza unui contract, se pot ignora prevederi din legi și Constituție?

Postat de pe data de nov. 17, 2016 in Arhiva | 0 comentarii

Am solicitat în 10 noiembrie 2016 Primăriei Tîrgu-Mureș să ne spună care sunt sumele care s-au plătit în 2014, 2015 și 2016 către trei asociații non-guvernamentale prin care, avem bănuielile noastre, s-ar cheltui sume consistente de bani pentru evenimente de divertisment, cu acces liber pentru populație. Este vorba în esență despre niște bani publici, virați în baza unor contracte, către entități private. Deși avem de-a face cu un drept constituțional prevăzut la art. 31 din Constituție, reglementat apoi și prin Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Primăria spune că în baza unui contract care are niște clauze de confidențialitate, nu ne pot furniza niște informații pentru că nu ar fi de interes public. Așadar, deși legea spune că „prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”, iată că funcționarii Primăriei apreciază că în baza unui contract, se pot ignora prevederi din legi și Constituție. Sigur că în atare situație, ne vom continua demersul pe această...

mai mult
Salubriserv ne arată licența de operare

Salubriserv ne arată licența de operare

Postat de pe data de nov. 4, 2016 in Arhiva | 0 comentarii

În urma publicării răspunsului ANRSC de ieri, un reprezentant al Primăriei ne-a contactat și ne-a trimis licența de operarea a Salubriserv. Mai jos, vă redăm mesajul dumnealui: „Buna ziua! Numele meu este Cristian Truta si reprezint Primaria Targu-Mures prin functia mea de Sef Serviciu SAESPM. Doresc sa va informez ca operatorul de salubritate delegat detine licenta pentru serviciul public de salubrizare,aceasta fiind valabila de la 18.03.2016 pana la 18.03.2017. Va atasez licenta,cu mentiunea ca asceasta este vizibila si de pe site-ul ANRSC” Având în vedere răspunsul de ieri al aceleiași autorități, vom reveni cu o adresă pentru a cere clarificările suplimentare care se impun în acest...

mai mult
X
Donează

Orice proiect pleacă de la o idee, care mai apoi se poate materializa cu muncă şi resurse. Dacă vă plac ideile şi apreciaţi munca noastră, puteţi să ne susţineţi proiectele sprijinindu-le financiar sau moral.

Directionaţi 2% din impozitul pe venit spre AMPER.

Directionaţi 20% din impozitul pe profitul companiei dumneavoastră.

Donează un tweet sau share:
Nu doresc să sprijin AMPER. Doresc acces gratuit >>